Comuna Podu Turcului
În anii de dinainte de 1990, în localitatea Podu Turcului exista o singură biserică, care trebuia să răspundă nevoilor religioase ale unei comunități numeroase. Astfel, a luat ființă Parohia Podu Turcului II, o nouă comunitate parohială, dar care, prin slujitorii ei, a știut să îmbrățișeze cu bucurie nevoile sociale și culturale ale enoriașilor.
Așadar, în anul 1992, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Eftimie Luca și sub atenta coordonare a părintelui Dorin Ioan, au fost demarate lucrările de construcție a unui lăcaș de cult cu hramul,,Învierea Domnului” pentru nou înființata parohie. Biserica a fost finalizată în totalitate după 7 ani de osteneală, primind veșmântul sfințirii în ziua de 22 august 1999, slujba fiind săvârșită de arhiereul mai sus amintit.
Prin grija părintelui Dorin Albu-Moise și cu sprijinul financiar al enoriașilor parohiei, dar și a altor credincioși, în cadrul incintei bisericii, a fost construit un agheasmatar și un așezământ social- filantropic cu capelă mortuară pus sub ocrotirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Lucrările acestei clădiri au fost binecuvântate în ziua de 21 iulie 2013 prin slujba de sfințire, oficiată de către Înaltpreasfințitul
Părinte Arhiepiscop Ioachim, înconjurat de un numeros sobor de preoți, protopop al locului fiind Părintele Ioan Negoiță.
De asemenea, începând cu anul 2023 biserica parohială se află într-o etapă de renovare, fiind întocmite lucrări de reparație și înfrumusețare atât la interior, cât și exterior.
Parohia Podu Turcului II a fost păstorită dintru început de vrednicul de pomenire PC Pr. Dorin Ioan (1991–2004), iar după trecerea sa la cele veșnice, de către fiul său, PC Pr. Dorin Albu Moise.
Parohia este alcătuită din 203 familii, însumând 459 de enoriași, după cum urmează: