Comuna Podu Turcului
Satul Giurgioana, așezat pe colinele ce separă pârâurile Zeletin și Berheci, adăpostește o comunitate mică de creștini-ortodocși.
Parohia Giurgioana cuprinde trei lăcașuri de cult: biserica parohială „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Giurgioana, comuna Podu Turcului, județul Bacău; Biserica filie „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din satul Vâlcele, comuna Corbița, județul Vrancea și biserica filie „Sfântul Ierarh Spiridon” din satul Plăcințeni, comuna Boghești, județul Vrancea.
Biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Giurgioana a fost construită în anul 1862 pe temelia unei biserici mai vechi. Zidită din cărămidă pe temelie de piatră, biserica impresionează prin proporțiile sale și prin turla octogonală care adăpostește trei clopote. Biserica a fost renovată în anii 1898, 1902, 1922, 1931, iar cea mai recentă reabilitare a avut loc în anul 2003. În prezent, biserica parohială necesită reparații atât la interior, cât și exterior.
Biserica filie cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din satul Vâlcele a fost ridicată din bârne în timpul păstoririi părintelui Bejan Gheorghe, între anii 1936 și 1942, pe locul unui vechi lăcaș de cult. Biserica este construită cu ajutorul credincioșilor din acea vreme, fiind sfințită în ziua de 31 mai a anului 1942.
În satul Plăcințeni din comuna Boghești, județul Vrancea, întâlnim biserica filie închinată Sfântului Ierarh Spiridon. Lucrările de început au fost binecuvântate de a Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim în ziua de 31 august 2000, fiind întocmite prin strădania familiei Purcel și a altor binecredincioși care au dorit să își scrie numele în cartea vieții. Pictura interioară a fost realizată de pictorul Iacob George și soția sa Gina, fiica ctitorilor principali. Lucrările au fost finalizate în mai puțin de trei ani, iar lăcașul a fost sfințit în ziua de 18 mai a anului 2003 de către același ierarh.
În timp, parohia a fost păstorită de numeroși slujitori. Dintre aceștia amintim pe următorii: PC Pr. Vasile Ivan (1860-1877); PC Pr. Ioan Focșăneanu (1877-1902); PC Pr. Spiridon Focșăneanu (1902-1931); PC Pr. Gheorghe Bejan (1931-1954); PC Pr. Enache Herescu; PC Pr. Constantin Pieptănaru; PC Pr. Gheorghe Ghiorghiță; PC Pr. Munteanu Constantin; PC Pr. Dorin Ioan (1978-1981); PC Pr. Vornicu Silviu; PC Pr. Iulian Ichim și PC Pr. Dulhac Vasile.
Din anul 2024, Parohia Giurgiuana este păstorită de PC Pr. Ivașcu Adrian.