Mănăstiri și schituri

La data de 27 aprilie 1752, boierul Constantin Balș a reconstruit și

reorganizat schitul, ridicând o mănăstire pe care o consfințea printr-un document oficial. În acest document, Constantin Balș preciza: „silitu-m-am și am făcut o sfântă mănăstioară ce se cheamă Sucmezeu ce iaste pe pârâul Poglețului, la ținutul Putnii…”. Această ctitorie a marcat începutul unei perioade de dezvoltare pentru mănăstire, care a devenit cunoscută sub numele de Pogleț, după denumirea pârâului din apropiere.

Dintru începuturile ei, bisericuța din lemn a acestei vechi așezări monahale a purtat hramul „Buna Vestire”, sărbătoare care a adunat pe dealurile Fulgerișului oameni rugători și tradiții locale păstrate în ani spre vestea cea bună și folositoare a Evangheliei Domnului Hristos.

În decursul secolului al XVIII-lea și până la începutul secolului al XIX-lea, Mănăstirea Pogleț a cunoscut o perioadă de prosperitate și a servit drept centru spiritual pentru comunitățile din împrejurimi. Viața monahală de aici era caracterizată de respectarea strictă a canoanelor și de o profundă dedicare față de comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune. Mănăstirea Pogleț era cunoscută pentru tipicul său strict și pentru numărul ridicat de călugări care viețuiau aici.

Grav afectată, biserica mănăstirii a fost reconstruită sub îndrumarea profesorului Alexandru Huțanu de la Școala Populară de artă din Bacău, după ce în cursul anului 1968 a fost întocmită toată documentația necesară pentru refacerea acestui edificiu bisericesc. Reconstrucția bisericii a fost posibilă cu sprijinul Episcopiei Romanului, al autorităților de stat, dar și al altor oameni binevoitori.

La mijlocul secolului al XIX-lea, așezământul a început să intre într-o perioadă de declin din cauza lipsei de fonduri și a scăderii numărului de monahi. Această perioadă de decădere a continuat până în secolul al XX- lea, când mănăstirea a trecut printr-un proces de reînnoire spirituală, cu sprijinul Preacuviosului Părinte Arhimandrit Arsenie Voaideș, stareț al Mănăstirii,,Sf. Sava” din Berzunți, dar și al preacuvioasei maicii starețe Luciana Afloarei, dimpreună cu maicile și surorile acestei sfinte mănăstiri, care au susținut refacerea acesteia.

În urma unor ample lucrări de consolidare și restaurare, biserica,,Buna Vestire” a mănăstirii a fost resfințită în ziua de 16 august 2020 de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Evenimentul a fost urmat de oficierea Sfintei Liturghii de către un numeros sobor de preoți, sub protia Părintelui Arhimandrit Nicodim Bițic.

Priceperea gospodărească a părintelui Arsenie, dar și a viețuitoarelor acestei sfinte mănăstiri, a prins contur prin ridicarea unor construcții anexe. Acest act a fost continuat cu multă dăruire de către stavrofora Luciana Afloarei, stareța acestei așezări monahale. Atmosfera profundă și misterioasă a acestui loc sfânt le vorbește pelerinilor despre renașterea minunată a mănăstirii, pe care vrednicul de pomenire, Arhimandritul Arsenie obișnuia să o numească cu drag „sfânta mănăstioară” .

Mănăstirea a fost binecuvântată cu trei părinți duhovnicești remarcabili: Arhiepiscopul Adrian Hrițcu, care și-a petrecut ultima parte a vieții aici și își are mormântul în grădina acestei sfinte mănăstiri; arhimandritul Arsenie Voaideș, ctitorul și înnoitorul acestei așezări monahale, un părinte rugător și gospodar; precum și ieromonahul Calistrat Ifrim, un duhovnic cu viață sfântă, înzestrat cu darul minunilor și al smereniei ascunse, pe care Înaltpreasfințitul Ioachim l-a numit „un mare iubitor de Hristos”.

Mănăstirea Pogleț este întru totul o oază de spiritualitate, un loc al liniștii, unde munca se împletește cu rugăciunea de către cele 10 viețuitoare aflate sub îndrumarea înțeleaptă a stareței Stavrofora Luciana Afloarei.

Căbești

Pe meleagurile satului Căbești din județul Bacău, într-un loc de reculegere spirituală, începând cu anul 2022, se scrie o pagină nouă în istoria spiritualității ortodoxe din România. Așezarea temeliilor Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” reprezintă un moment semnificativ pentru comunitatea locală și pentru tradiția monahală a Moldovei.

Inițiativa construirii acestui așezământ aparține părintelui Arhimandrit Iustin Dragomir, o personalitate remarcabilă a vieții bisericești, originar din aceste locuri. Dorința sa de a lăsa generațiilor viitoare un centru de credință și filantropie este un exemplu de continuitate între trecutul și viitorul spiritual al

regiunii. Piatra de temelie a mănăstirii a fost sfințită in ziua de 5 aprilie 2022 de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.

Deși aflată încă în construcție, mănăstirea este concepută să fie mai mult decât un simplu loc de rugăciune. Complexul monahal include o biserică principală cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, un paraclis dedicat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, chilii pentru viețuitori și un așezământ social-filantropic.

Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Căbești are potențialul de a deveni un important reper în istoria monahismului moldovenesc, împletind credința cu fapta cea bună. Astfel, această așezare monahală nu doar că va scrie o pagină nouă în istoria bisericii, ci va deveni și un simbol al speranței prin centrele sociale pe care Părintele Arhimandrit Iustin Dragomir dorește să le înființeze în localitatea sa natală.

Calapodești

Mănăstirea „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești” din județul Bacău este un simbol important al ortodoxiei din Moldova, având o profundă legătură cu viața și lucrarea ocrotitorului ei, singurul sfânt român athonit recunoscut de întreaga Biserică Ortodoxă.

În anul 1889, preotul Ion Mihalache a ridicat prima biserică în memoria Sfântului Antipa, la scurt timp după trecerea acestuia la cele

veșnice. Construită din lemn, biserica era simplă, dar potrivită pentru a răspunde nevoilor religioase ale comunității locale. De-a lungul anilor, alunecările de teren și trecerea timpului au impus refacerea lăcașului de trei ori, însă acesta a reușit să-și păstreze caracterul tradițional. Între anii 1993 și 1997, biserica a fost renovată și pictată, fiind resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Eftimie. De dimensiuni modeste, biserica simbolizează curajul și credința celor care au susținut-o în perioadele de încercare. În interior, pictura de inspirație bizantină, cu scene biblice și reprezentări de sfinți, recreează atmosfera profund spirituală a spațiului moldovenesc.

Pe măsură ce numărul pelerinilor a crescut, a devenit evidentă necesitatea unui spațiu mai generos pentru rânduiala liturgică săvârșită în această vatră monahală. Astfel, la data de 25 iunie 2006, a fost pusă piatra de temelie pentru noua biserică de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim. Construcția, realizată în stil ștefanian, impresionează prin arhitectura sa, cu plan trilobat și o turlă centrală înaltă, specifică bisericilor moldovenești, fiind o copie fidelă a bisericii mănăstirii Putna.

Noua biserică a fost finalizată în 2024, iar pe 1 septembrie, în același an, a avut loc sfințirea acesteia. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei.

Această mănăstire este un exemplu viu de credință, tradiție și renaștere spirituală, păstrând vie memoria Sfântului Antipa și oferind un loc sacru pentru credincioșii din toate colțurile țării.

Sfântul Antipa s-a născut în satul Calapodești, județul Bacău, în anul 1816, într-o familie de țărani evlavioși. De tânăr, a ales calea monahală, intrând în obștea Mănăstirii Căldărușani, iar mai târziu, în dorința de a duce o viață mai aspră, a plecat la Muntele Athos. A devenit renumit pentru asceza sa, rugăciunea neîncetată și darul duhovnicesc, atrăgând respectul comunității monahale athonite. La cererea patriarhului de la Constantinopol, Cuviosul Antipa a fost trimis la Mănăstirea Valaam din Rusia, unde a continuat să își

dedice viața slujirii lui Dumnezeu până la trecerea sa la cele veșnice în 1882.

Cuviosul Antipa a fost canonizat și trecut în rândul sfinților în anul 1906, la 24 de ani după trecerea sa la cele veșnice. Numele său apare în Mineiul lunii ianuarie, într-o ediție tipărită în limba rusă la Mănăstirea Pantelimon din Athos. Acest Sfânt este cinstit în mod deosebit în mănăstirile din Sfântul Munte Athos, fiind singurul călugăr athonit de origine română care a fost trecut în rândul sfinților. El este considerat unul dintre cei mai de seamă cuvioși părinți din istoria recentă a Atonului, fiind un model de sfințenie și de dăruire duhovnicească.

În satul Drăgușani, comuna Parava, județul Bacău, la marginea unor păduri de stejar secular, se află Schitul „Sfântul Cuvios Alexie”.

Istoria acestui loc este strâns legată de existența unei vechi mănăstiri de călugări greci, care a funcționat între anii 1750 și 1863.

După o pauză îndelungată, în primăvara anului 2016, istoria monahală a locului a fost readusă la viață prin înființarea Schitului „Sfântul Cuvios Alexie”. Decizia a fost luată de Centrul Eparhial Roman, iar piatra de temelie a bisericii a fost pusă în ziua de 2 iunie 2016 de Părintele Arhimandrit Serafim Huzdup, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim. Această renaștere spirituală a fost împlinită datorită generozității doamnei Maria Manea din satul Drăgușani, care a donat terenul pe care se află schitul.

Biserica schitului cu hramurile,,Sfântul Cuvios Alexie și Sfinții Martiri Brâncoveni”, a fost sfințită în ziua 23 septembrie 2017 de către Înaltpreasfințitul Ioachim, alături de un sobor numeros de preoți, din care a făcut parte și Părintele Arhimandrit Zenovie Grigore, ctitorul principal al acestei așezări monahale.

Biserica adăpostește o raclă în care sunt așezate părticele din moaștele a mai multor sfinți pe care i-a oferit Biserica, dar și un papuc care a acoperit o perioadă de timp piciorul Sfântului Gherasim din Kefalonia.

Schitul „Sfântul Cuvios Alexie” nu este doar un spațiu de rugăciune, ci și un loc de ospitalitate. Prin implicarea deosebită a Părintelui Protosinghel Alexie Lazăr, Egumenul Schitului, s-au construit cinci căsuțe din lemn, oferind cazare pentru pelerinii care doresc să participe la slujbele săvârșite. În prezent, este în construcție o casă de oaspeți pentru credincioșii care vizitează acest loc binecuvântat, urmând a avea ca destinație și unele proiecte culturale.

Astăzi, în jurul fostei mănăstiri, care aduce istore acestei zone, vedem biserica închinată Sfântului Ierarh Nicolae. Lăcașul este destinat locuitorului cătunului Schit, așezare sătească care s-a format îndată după anul 1863, când călugării au fost izgoniți în urma decretului domnitorului Alexandru Ioan Cuza privind secularizarea averilor mănăstirești.