Despre protopopiat

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului s-a născut în primăvara anului 1954, în ziua de 29 martie, în localitatea Stănița din județul Neamț, fiind cel de-al treilea copil al familiei Neculai și Anica Giosanu, la botez primind numele Sfântului Prooroc Ilie.

Înaltpreasfinția Sa provine dintr-o familie numeroasă și frumoasă, simplă, dar cu o ținută morală deosebită, care înscrie în șirul monahilor de referință nume precum, vrednicii de pomenire Arhim. Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria și Monahia Agafia de la Mănăstirea Văratec.

Încă din copilărie, inima și gândirea Sa au fost îndreptate către Creatorul cerului și al pământului, către Biserica Apostoliei și către unirea cu Mirele ei, Hristos Domnul, prin viața monahală. Prin aceasta putem mărturisi că taina chemării Înaltpreasfinției Sale a fost una aleasă, una dorită și împlinită chiar după terminarea școlii gimnaziale. În acest fel, intră ca frate în Mănăstirea Sihăstria, între marii duhovnici ai neamului românesc, unde își împlinește cu demnitate, devotament și smerenie ascultările între anii 1970, respectiv 1971.

Sub oblăduirea părinților Săi spirituali, Arhiepiscopul Ioachim, pe atunci fratele Ilie, avea să își înceapă studiile teologice la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț (1970-1975), pregătit fiind de Părintele Petroniu

Tănase, viețuitor al Mănăstirii Sihăstria și viitor stareț al Schitului românesc Prodromul din Sfântul Munte Athos.

Întrucât, prin rodul muncii, se vedea o dorință aparte de cunoaștere a tainelor teologiei, după terminarea stagiului militar (1975-1976), Înaltpreasfinția Sa și-a îndreptat pașii spre Cetatea Bucureștilor, ocrotită de Sfântul Dimitrie cel Nou, urmând cursurile la Institutul Teologic de grad universitar din capitală (1976-1980), devenind licențiat în domeniul teologiei cu lucrarea „Sabatul la cultele neoprotestante și poziția ortodoxă”, pregătită sub îndrumarea Preacucernicului Părinte Diacon Petre David, conferențiar suplinitor la Catedra de îndrumări misionare și ecumenism.

După terminarea studiilor teologice de grad universitar, a intrat ca frate în Mănăstirea Bistrița, o vatră monahală care a oferit Bisericii Ortodoxe părinți slujitori vrednici prin pregătirea lor ascetică și teologică. Aici, în ziua de 20 iulie a anului 1980, sobor de monahi și preoți se adunase pentru a aduce slavă și cântare de laudă Preamilostivului Dumnezeu, precum și îmbrățișări calde celui ce se îndrepta cu smerenie spre Sfânta Sfintelor, sub mantia Preacuviosului Arhimandrit Ioanichie Bălan, fratele Ilie, din acea zi, monahul Ioachim, viitor ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. Cântarea „Brațele părintești”, cântată de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu bineplăcută a fost nu doar înaintea celor ce cântau alături de preacuvioșia sa și ascultau aici, pe pământ, ci și înaintea Tronului Preasfintei Treimi. Tânărul monah, nu suspina, ci se ruga și cu stăruință chema ajutorul Mirelui Ceresc și al sfinților, meditând la cuvintele rostite de cuvioșii părinți și înțelegând că viața călugărească este însoțită de multe daruri duhovnicești. Născătoarea de Dumnezeu mijlocea în înălțimile cerurilor, iar maica ei, Sfânta Ana se bucura, fiind aproape prin deosebita ei icoană încărcată de multe rugăciuni și binecuvântări în ani, întru această vatră monahală.

În următorul an, a fost hirotonit ierodiacon, în prima zi a lunii martie, de către cel de-al cincilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Cariera Sa s-a dovedit a fi una prin excelență, așa cum și chemarea Sa a fost. Timp de zece ani a slujit sub diferite ascultări în mănăstirile Sihăstria și Bistrița, unde cu grijă a pășit pe urmele a multor sfinți sihaștri și cuvioși, ierarhi și voievozi, cucernici părinți și nenumărați pelerini.

În urma tuturor eforturilor Înaltpreasfinției Sale, apreciat fiind de mai marii întru slujire, părintele nostru arhiepiscop, a fost hirotesit arhidiacon, iar mai pe urmă, în anul 1985 a fost transferat la Centrul Eparhial de la Iași, împlinind mai multe ascultări, precum: prim arhidiacon al Catedralei Mitropolitane, econom mitropolitan, colaborator la revista „Mitropolia Moldovei și Sucevei” și secretar al Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, precum și al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci mitropoliți ai Moldovei și Bucovinei.

La finalului anului 1990, în ziua de 30 decembrie, ierodiaconul Ioachim primea prin mâinile noului Mitropolit al Moldovei, harul preoției, la Mănăstirea Văratec, pe seama Catedralei Mitropolitane „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Iași, iar două zile mai târziu, la slujba de mulțumire, la cumpăna dintre ani, prin rugăciunea de hirotesie devenea Protosinghel.

După întreaga dăruire prin slujirile pe care le-a avut la Mănăstirile Sihăstria și Bistrița, precum și la Centrul Eparhial din Cetatea Iașilor, în anul 1991 este trimis de chiriarhul Său în capitala Franței, la Paris, pentru a urma cursurile doctorale la Institutul „Saint Serge”. Ajuns departe de Carpații țării noastre, în occident, urmează cursurile de limbă franceză la Universitatea din Sorbona, obținând atestatul oficial de vorbitor al limbii franceze. După întreaga osteneală academică, la 26 octombrie 1994, a susținut teza de doctorat, intitulată „La déification de l'homme d'après la pensèe du Père Dumitru Stăniloae” (Îndumnezeirea omului în gândirea părintelui Dumitru Stăniloae) sub îndrumarea renumiților profesori Boris Bobrinskoy și Oliver Clement.

După terminarea studiilor doctorale, Părintele Arhiepiscop nu se reîntoarce în țară, ci rămâne lângă comunitatea creștin-ortodoxă din Franța, pe care o și formase. Aici, pe lângă bogata activitate academică, a împlinit și

o considerabilă activitate liturgică, misionară și pastorală, convertind la Ortodoxie peste șaptezeci de persoane, susținând diferite conferințe și înființând prima mănăstire ortodoxă din acea zonă, la Rossiers cu hramul „Buna Vestire”, pe proprietatea unui mare aviator francez, Marien Chapy. Cu siguranță, pe lângă împărtășirea mărturisirii credinței ortodoxe în toată bogăția ei, Înaltpreasfinția Sa, a împărtășit duhul monahului din marea vatră monahală a Moldovei, așa cum a învățat de la vrednicii Săi părinți spirituali, legând prietenii cu mari oameni de cultură, precum scriitorul Emil Cioran, naistul Gheorghe Zamfir, regizorul Paul Barbăneagră, precum și cu alți oameni de înaltă ținută intelectuală din diferite popoare.

La data de 8 decembrie 1994, în baza temeiului 8050/1994, Sfântul Sinod a aprobat propunerea Arhiepiscopiei Iașilor de ridicare în treapta de arhimandrit a Preacuviosului Părinte Protosinghel Ioachim Giosanu. În urma acestei hotărâri sinodale, în ziua de 21 iunie 1998, când Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Atonului, cu ocazia hramului Mănăstirii Bucium, a avut loc hirotesia întru arhimandrit, oficiată de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei de atunci, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

La începutul celui de al treilea mileniu, a fost chemat la cea mai înalta treaptă a ierarhiei sacramentale, pentru a împlini cu râvnă misiunea de arhiereu la care a fost chemat în străvechea Eparhie a Romanului, slujire pe care a învățat-o de la Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, pe care L-a căutat din zilele copilăriei.

Odată cu ridicarea Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie, în ziua de 13 septembrie 2009 a fost ridicat la rangul de Episcop-Vicar, iar în urma alegerii de către Sfântul Sinod în ședința sinodală din 16 decembrie 2014, în ziua de 04 ianuarie 2015 a fost instalat ca arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în prezența poporului celui binecredincios, devenind primul arhiepiscop ales al acestei eparhii.

Îndată după primirea marelui har al arhieriei, Înaltpreasfinția Sa a dorit a cunoaște enoriașii harnici și darnici, bisericile, istoria lor și a locurilor și nu în ultimul rând, păstorii oilor celor cuvântătoare din toate parohiile încredințate spre arhipăstorire. Greu este a ne gândi la sfaturile părintești pe care le-a oferit, la necesitățile eparhiei pe care nu le-a ocolit, ci pe toate le-a împlinit, la problemele administrative pe care le-a soluționat, dar se cuvine a ne concentra la miile de Sfinte Liturghii pe care le-a săvârșit și în care pe noi toți ne-a înaintat prin rugăciune înaintea Tronului Preasfintei Treimi. De asemenea, continuând șirul misiunii eclesiastice, subliniem sutele de hirotonii în care prin punerea mâinilor a oferit Bisericii iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu, dar și cele câteva sute de sfințiri și resfințiri a lăcașurilor de cult. Prin aceasta nu vedem altceva decât grija părintească față de toate parohiile din cuprinsul arhiepiscopiei, pe care le-a binecuvântat și le binecuvintează prin prezența Înaltpreasfinției Sale în mijlocul comunităților, de la bisericuța filiei cele mai îndepărtate și până la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Bacău, pe care a urmărit-o ridicându-se spre slava lui Dumnezeu.

Urmărind latura academică și de cercetare a Înaltpreasfinției Sale, întâlnim o activitate educațională și culturală deosebită, o activitate științifică și publicistică exprimată în peste 30 de lucrări în volum redactate și mult peste 150 de articole publicate. Ca membru din anul 2000 al Comisiei teologice, liturgice și didactice a Sfântului Sinod, Părintele nostru Arhiepiscop este cunoscut a fi unul dintre imnograful contemporan al țării noastre, alcătuind slujbele sfinților români canonizați de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dintre care amintim slujbele și acatistele următorilor sfinți: Sf. Cuv. Antipa de la Calapodești; Sf. Mc. Sava de la Buzău; Sf. Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului; Sf. Simion Ștefan; Sf. Iosif Mărturisitorul; Sf. Ierarh Anastasie al III-lea (Patelarie); Sfinții Cuvioși Părinți Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei; Sf. Ierarh Grigorie Dascălul; Sf. Mc. Emilian de la Durostorum; Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel; Sf. Cuv. Iosif de la Văratec; Sf. Ierarh Varlaam; Sf. Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului; Sf. Cuv. Dionisie Exiguul; Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pângărați; Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona; Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău; Sf. Sfințit Mc. Teodosie de la Brazi, episcopul Romanului; Sf. Voievod Neagoe Basarab; Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul; Sfinții Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani; Sfinții Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sfinții Mărturisitori Ioan din Galeș și

Moise din Sibiel; Sf. Ierarh Iachint de Vicina, Mitropolitul Țării Românești; Sf. Ierarh Andrei Șaguna; Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica și Căldărușani; Sf. Ierarh Dosoftei și a altor ierarh și cuvioși părinți, care prin viața lor pilduitoare au fost propuși Sfântului Sinod spre canonizare.

În ceea ce privește latura administrativ-gospodărească și social- filantropică, ne gândim la un ierarh care a oferit noi începuturi în ogorul Bisericii, care a construit și a adus la viață clădirile Centrului Eparhial, care a înnoit întreg ansamblul arhiepiscopal și care a îmbrățișat pe cel sărman și pe cel suferind sau pe tot omul aflat în nevoie prin centrele de caritate pe care le- a inaugurat sau le-a reactivat în cuprinsul eparhiei, amintindu-le pe următoarele: Spitalul „Precista” Roman, Fundația „Episcop Melchisedec Ștefănescu” Roman, Așezământul Social-Filantropic „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” Hârja, cantina socială „Filoxenia” din Bacău, precum și înființarea altor 40 de centre social-filantropice din cuprinsul Eparhiei.

Urmărind toate aceste împliniri ale misiunii Înaltpreasfinției Sale care cu frică de Dumnezeu și cu iubire față de toți fiii duhovnicești le împlinește, mărturisim că părintele nostru arhiepiscop este un ierarh neobosit, un filantrop desăvârșit, un bun povățuitor, un mare trăitor și propovăduitor al Ortodoxiei, un părinte și prieten adevărat, care a răspuns cu demnitate tuturor nevoilor și solicitărilor actuale, drept pentru care rostim că este unul dintre marii ctitori înnoitori ai eparhiei dintre cei 77 de ierarhi care au păstorit la Roman, precum eruditul episcop Melchisedec Ștefănescu.

Din cununa multelor realizări ale Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, observăm spiritul organizatoric al unui ierarh mai mult decât potrivit timpurilor actuale. Misiunea Sa a fost și este identificată cu o păstorire lucrătoare prin iubire față de toți preoții și credincioșii încredințați spre arhipăstorire.

Cu smerenie ne rugăm lui Dumnezeu și Îi mulțumim că ne-a învrednicit a avea un astfel de arhiereu, blând și iubitor, rugător și iertător, un adevărat păstor și părinte al tuturor!