Comuna Valea Seacă
Satul Mândrișca este situat la granița sudică a comunei Valea Seacă. Originea numelui său este învăluită în legendă, fiind legat fie de unul dintre feciorii Vrâncioaiei, numit Mândru, fie de o hangiță renumită, Mândra, care deținea un han pe vechiul traseu al drumului național DN2.
Biserica parohială cu hramurile „Sfântul Nicolae” și „Sfântul Ilie Tesviteanul” a fost ridicată între anii 1847 și 1853. Această biserică este ctitoria patriarhului Kiril al Ierusalimului.
De-a lungul anilor, biserica a fost supusă mai multor lucrări de renovare și extindere. La începutul secolului XX, i-au fost adăugate un pridvor și un cafas. După cutremurul din 1940, care a afectat structura clădirii, au fost realizate lucrări de consolidare. De asemenea, în timpul păstoririi părintelui Viorel-Vasile Coman, la începutul anilor 1980, biserica a fost complet renovată, iar în urma acestor lucrări, lăcașul de cult a fost a fost resfințit în anul 1984 de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Eftimie Luca, pe atunci Episcop al Eparhiei Romanului și Hușilor. După 11 ani, în anul 1991, biserica a fost renovată din nou, iar alături de ea a fost construită o clopotniță. De asemenea, între anii 1992 și 2003, în timpul păstoririi
aceluiași slujitor, biserica a fost reconsolidată și repictată de pictorul Vasile Răuță din Căiuți, primind veșmântul resfințirii în ziua de 21 septembrie 2003.
Un proces de reparații majore a fost realizat între 2011 și 2016, sub coordonarea părintelui Marian Bălan, cu sprijinul Consiliului Local al Comunei Valea Seacă, al domnului primar Ion Pravăț, precum și al enoriașilor acestei parohii. Biserica a fost resfințită după finalizarea acestor considerabile lucrări de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim în ziua de 29 mai a anului 2016.
Pentru a răspunde nevoilor diverse ale comunității, între anii 2023 și 2024, cu implicarea activă a părintelui Marian Bălan și cu sprijinul financiar al Consiliului Local, a fost ridicat un așezământ destinat activităților social- filantropice. Totodată, acest spațiu îndeplinește și rolul de capelă mortuară, venind în întâmpinarea nevoilor credincioșilor atât în momentele de bucurie, cât și în cele de încercare.
De-a lungul timpului, mai mulți preoți devotați au slujit această parohie, lăsând fiecare o amprentă distinctă asupra comunității și a bisericii. Printre aceștia, se remarcă: PC Pr. Teodor Ursache; PC Pr. Ioan Ursache (1920-1945); PC Pr. Ioan Anghel (1946-1972); PC Pr. Crăciun Emilian (1973-1978); PC Pr. Savin Sebastian (1978-1981); PC Pr. Viorel Vasile Coman (1981-2008) și PC Pr. Silviu-Irinel Ailenei (2008-2011).
În prezent, comunitatea parohială este păstorită din anul 2011 de PC Pr. Marian Bălan.
Parohia este alcătuită din 129 familii, însumând 280 de enoriași, după cum urmează: