Comuna Urechești
Parohia Urechești II este înființată în anul 2003, în urma deciziei Centrului Eparhial Roman. Până în acel moment, satul Urechești avea o singură parohie.
Noua parohie avea să devină centrul spiritual al unei părți din comunitate, iar ridicarea unei biserici corespunzătoare a devenit prioritatea acesteia. Proiectul inițial a constat în construirea unui paraclis din lemn, închinat Nașterii Maicii Domnului. Lăcașul a fost sfințit în ziua de 14 iunie 2009 de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim. Acest spațiu eclesiastic a servit drept loc de închinare până la ridicarea bisericii actuale, în momentul de față fiind folosit ca și capelă mortuară.
Biserica nouă este închinată Sfinților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana. Construcția acestui lăcaș de cult a început în anul 2013 cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, care a participat la punerea pietrei de temelie, marcând astfel începutul unui proiect ambițios pentru această comunitate. Realizată în stilul arhitectonic ștefanian, biserica impresionează prin robustețea construcției, ridicată pe o temelie solidă din beton armat și cărămidă. La interior, pictura este realizată în tehnica „fresco” de către părintele Chiriac Nicușor, pictor bisericesc, iar catapeteasma și icoanele ce o împodobesc sunt rodul milosteniei vrednicului
de pomenire părinte Arhimandrit Epifanie Bulancea de la Mănăstirea Măgura Ocnei. Finalizarea lucrărilor a fost încununată în ziua de 21 mai 2023, printr- o slujbă de sfințire oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim. Cu această ocazie, părintele Visu Vasile-Florin, coordonatorul acestui proiect, a fost onorat cu cea mai înaltă distincție a Eparhiei Romanului și Bacăului, Crucea Țării de Jos, ca semn al recunoașterii devotamentului și implicării sale.
Parohia dispune și de un așezământ social-filantropic, adaptat dintr-o veche clădire a fostului CAP, alcătuit din birou parohial, sală de mese și bucătărie.
Această parohie a fost slujită cu devotament, încă de la începuturile sale de PC Pr. Visu Vasile-Florin.
Parohia Urechești II este alcătuită din 198 de familii, alcătuind un total de 352 enoriași, după cum urmează: