Protopopiatul SascutArhiepiscopia Romanului și Bacăului

Comuna Stănișești

Parohia Slobozia Nouă – Panu

Parohia Slobozia Nouă – Panu

În sud-estul județului Bacău, pe malurile pârâului Dobrotfor, se află satul Slobozia Nouă-Panu. Acest sat își păstrează vie memoria unui trecut care îl leagă de numele boierului Ludovic Panu, cel care i-a adus pe primii locuitori pentru a-i lucra moșiile.

Primul lăcaș de cult al satului a fost o bisericuță din lemn, construită în anul 1913 de către înaintașii enoriașilor de astăzi.

În anul 1955, la inițiativa părintelui Cezar Negru, vechiul lăcaș a fost demolat, fiind ridicată o nouă biserică, în formă de cruce și înălțată cu două turle. Grav afectată de cutremurul din anul 1977, prin implicarea părintelui Nicolae Barcan și a Consiliului Parohial, lăcașul a fost refăcut și extins. Biserica a primit veșmântul sfințirii în ziua de 22 octombrie a anului 2001, slujba fiind oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Eftimie. În timp, biserica s-a bucurat de numeroase îmbunătățiri, care să corespundă dorințelor credincioșilor.

Fiind nevoie de o locuință, prin grija părintelui Bondalici Marcu și cu sprijinul financiar al credincioșilor, între anii 2009 și 2013 a fost construită o casa parohială. De asemenea, parohia deține și un așezământ care deservește nevoile social-filantropice și cultural-catehetice ale parohiei.

De menționat este faptul că parohia Slobozia Nouă Panu a fost înființată în anul 2007, până atunci fiind filie a Parohiei Slobozia-Stănișești. Acest lucru însemnează că pomelnicul preoților care au contribuit la viața spirituală a acestei comunități este întâlnit în istoricul parohiei Slobozia- Stănișești.

Din anul 2007, comunitatea parohială este păstorită de PC Pr. Bondalici Marcu.

Parohia este alcătuită din 151 de familii, însumând 566 enoriași, după cum urmează:

  • 307 Adulți (persoane în activitate 18-65 ani)
  • 248 Copii (0-18 ani)
  • 11. Persoane vârstnice (pensionari)
Sursă documentarăPr. Cerbu Ștefan-Daniil, Protopopiatul Sascut – Areal al Ortodoxiei românești, Editura Filocalia, Roman, 2025, pp. 187–188.