Protopopiatul SascutArhiepiscopia Romanului și Bacăului

Comuna Pâncești

Parohia Fulgeriș

Parohia Fulgeriș

Satul Fulgeriș își are originile în secolul al XVIII-lea și a apărut ca urmare a așezării unor grupuri de nomazi la marginea unei păduri de stejari seculari. Denumirea localității vine, probabil, de la denumirea inițială a zonei – „luminiș” sau „fulgeriș”.

Din anul 1999, satul Fulgeriș a devenit parohie de sine stătătoare.

Prima biserică a satului a fost ridicată la mijlocul secolului al XX-lea, sub coordonarea părintelui Neculai Negoiță, paroh al Parohiei Dieneț și a fost sfințită în anul 1973 de către Episcopul Partenie Ciopron al Romanului și Hușilor. Lăcașul era construit din material lemnos și paiantă, având un plan treflat cu o turlă, fiind pictat la interior. În anul 2001, biserica a fost renovată, iar în urma acestor lucrări a fost resfințită.

În anul 2013, s-a luat decizia de a construi un așezământ social- filantropic cu paraclis și o nouă clopotniță. Astfel, în anul 2014, așezământul aflat în construcție, a primit binecuvântarea pentru a fi transformat într-o

biserică. Astfel, între anii 2017 și 2020, lăcașul a fost pictat de o echipă condusă de domnul Vasile Bozianu din Vaslui și împodobit cu toate obiectele necesare cultului bisericesc. De asemenea, lăcașul de cult cuprinde și o bibliotecă parohială, închinată Sfântului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei. Noua biserică cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” și „Sfântul Cuvios Dimitrie, Ocrotitorul Bucureștilor” a fost sfințită în ziua de 3 octombrie 2021 de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi. Toate aceste lucrări au fost săvârșite prin grija părintelui Radu Marian-Gabriel și cu sprijinul financiar al credincioșilor și al altor oameni de bine care au dorit să își scrie numele în cartea vieții, dintre care îi amintim pe vrednicii de pomenire Arhim. Epifanie Bulancea și Arhim. Arsenie Voaideș, dar și pe stavrofora Luciana Afloarei, stareța mănăstirii „Buna Vestire” din satul Pogleț.

Întrucât vechiul lăcaș de cult a fost demolat, pe locul Sfintei Mese s-a construit un altar de vară închinat Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla

De-a lungul anilor, parohia a fost păstorită de următorii preoți: PC Pr. Alin Ciubotaru (decembrie 2000-martie 2003); PC Pr. Gheorghe Tofan (martie-decembrie 2003); PC Pr. Vasilică Paiu (2003-2005); PC Pr. Petru Burduja (2005-2012); PC Pr. Codrin Laslău (2012-2014) și PC Pr. Radu Marian-Gabriel (2014-2025).

Parohia Fulgeriș este păstorită din luna februarie a anului 2025 de PC Pr. Negoț Valentin.

Parohia este alcătuită din 88 de familii, însumând 277 enoriași, după cum urmează:

  • 119 Adulți (persoane în activitate 18-65 ani)
  • 94 Copii (0-18 ani)
  • 64. Persoane vârstnice (pensionari)
Sursă documentarăPr. Cerbu Ștefan-Daniil, Protopopiatul Sascut – Areal al Ortodoxiei românești, Editura Filocalia, Roman, 2025, pp. 119–120.