Protopopiatul SascutArhiepiscopia Romanului și Bacăului

Comuna Orbeni

Parohia Scurta II

Parohia Scurta II

În Parohia Scurta II întâlnim două lăcașuri de cult și anume: biserica parohială cu hramul „Nașterea Domnului” și biserica veche cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” este situată la poalele dealului Schitul Cioca, la aproximativ 700 de metri distanță de șoseaua principală. Este cunoscută și sub numele de biserica Cioca, provenind de la ctitorul acesteia, căpitanul Ciuca din Bârlad, care deținea moșii în această zonă.

Potrivit Catagrafiei din anii 1772, 1773 și 1774, biserica era menționată ca mănăstire, cu un număr de 11 preoți și monahi în slujba sa. În schimb, în Catagrafia din 1862, aceasta apare doar ca biserică de mir, păstorită de un singur preot. De-a lungul timpului, biserica a suferit mai multe modificări și reparații.

În anul 1930, biserica a trecut prin reparații importante, însă în anul 1973, a fost constatat că aceasta se afla într-o stare avansată de degradare. Astfel, parohul parohiei din acea vreme, părintele Vasile Grigoraș, împreună cu enoriașii, a hotărât să construiască o biserică nouă pe același loc, însă condițiile impuse de regimul de atunci nu permiteau ridicarea unui lăcaș de cult oficial. Așadar, a fost construită o nouă biserică, într-un interval scurt de doar două săptămâni, din bârne de lemn pentru structură și pământ și paie pentru pereți. În prezent, biserica se află într-o stare avansată de degradare și necesită lucrări de restaurare majore.

În lipsa unui lăcaș de cult funcțional, începând cu anul 2008, sub coordonarea părintelui Neculai Osoeanu, a fost amenajat un paraclis, după care a fost construită o nouă biserica din lemn, având hramul „Nașterea Maicii Domnului”, pe un teren donat de familiile Dima și Nechitescu. Piatra de temelie la acest sfânt locaș a fost așezată de Părintele Arhiepiscop Ioachim în ziua de 27 septembrie a anului 2009.

Începând din toamna anului 2024, lucrările de îmbunătățire au fost continuate de părintele Sorin-Nicolae Dumitru, urmând a fi efectuate și lucrările de pictură interioară.

Parohia Scurta II a fost păstorită de mai mulți slujitori, dintre care amintim: PC Pr. Traian Andreescu; PC Pr. Vasile Grigoraș și PC Pr. Neculai Osoeanu.

Din anul 2024, Parohia Scurta II este păstorită de PC Pr. Dumitru Sorin-Nicolae.

Parohia este alcătuită din 203 familii, însumând 571 de enoriași, după cum urmează:

  • 315 Adulți (persoane în activitate 18-65 ani)
  • 172 Copii (0-18 ani)
  • 84. Persoane vârstnice (pensionari)
Sursă documentarăPr. Cerbu Ștefan-Daniil, Protopopiatul Sascut – Areal al Ortodoxiei românești, Editura Filocalia, Roman, 2025, pp. 114–115.